Fii PRO! Alege să fii profesor la USC!

În data de 11 iunie 2024, în cadrul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul s-a desfășurat sesiune de informare a absolvenților programelor de studii din domeniul Științe ale educației privind Concursul de repartizare în funcții didactice vacante.
La întrevedere au participat doamna Galina Rusu, secretar de stat al MEC, doamna Viorica Cojocaru, reprezentanta Institutului Național pentru Educație și Leadership (INEL), cadre științifico-didactice și peste 80 de absolvenți de la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, Colegiul „Iulia Hasdeu” din Cahul și de la Universitatea de Stat ,,Grigore Țamblac” din Taraclia.
În cadrul întâlnirii, dna Galina Rusu a informat viitoarele cadre didactice despre modalitatea de aplicare la concurs, despre oportunitățile de angajare în funcții didactice, dar și despre facilitățile oferite de Guvernul Republicii Moldova tinerilor specialiști din domeniul Științe ale educației.
Doamna Viorica Cojocaru a reiterat angajamentul Institutului Național pentru Educație și Leadership de a oferi suport tuturor cadrelor didactice debutante atât prin programe de mentorat, cât și prin diverse activități de dezvoltare profesională.

#USC #Cahul #FiiPRO #profesor

Distribuie pe rețele sociale:

Facebook
Twitter
LinkedIn
OK
Email