ANUNȚ
În conformitate cu Codul Educației al Republicii Moldova nr. 152 din 17 iulie 2014, Regulamentul-cadru privind modul de alegere a rectorului instituției de învățământ superior din Republica Moldova, aprobat prin ordinul Ministrului Educației, Culturii și Cercetării nr. 09 din 14.01.2015, Regulamentul privind modul de alegere a rectorului Instituției Publice Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul (în continuare USC), aprobat de Senatul USC la 17.03.2015,
Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituțională a USC anunță concursul și declanșarea procesului de alegere a rectorului Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul
Pot fi aleşi în postul de rector candidaţii care deţin titluri ştiinţifice şi/sau ştiinţifico-didactice, şi au experienţă de cel puţin 5 ani în învățământul superior şi cercetare.
Rectorul USC este ales de către Adunarea generală a personalului titular ştiinţifico-didactic, ştiinţific şi didactic şi a reprezentanţilor studenţilor în Senat şi în Consiliile facultăţilor, cu votul majorităţii.
Candidaţii la postul de rector depun personal/prin poştă/prin e-mail dosarul, care va conţine obligatoriu următoarele: a) scrisoarea de intenţie; b) curriculum vitae (format Europass) cu fotografia color a candidatului; c) copia buletinului de identitate; d) copiile actelor de studii cu suplimentele/anexele la acestea, diplomelor referitoare la titlurile ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice; e) copiile carnetului de muncă și a certificatelor de calificare/ perfecționare/ formare sau, după caz, documente doveditoare privind experienţa în învățământul superior şi cercetare, alte documente care atestă activitatea profesională, managerială şi ştiinţifică a candidatului; f) programul de activitate; g) declaraţia pe proprie răspundere privind lipsa de încălcări în decursul activităţii sale, a normelor de etică şi deontologie profesională, precum şi lipsa de antecedente penale; h) datele de contact: adresa de domiciliu (inclusiv: țara, codul poștal, localitatea, strada), telefon, fax, e-mail.
Termenul de depunere a dosarelor candidaților la postul de rector al USC este de 30 de zile calendaristice de la anunțarea publică a concursului.
Modalități de depunere a dosarelor:
- La Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul – la Serviciul Resurse Umane, oficiul 106, blocul de studii nr. 1, Piața Independenței 1, orașul Cahul, Republica Moldova.
- Prin poștă, pe adresa: Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul, Piața Independenței 1, MD-3909, or. Cahul, Republica Moldova, cu mențiunea „CDSI USC, dosar pentru concursul la postul de rector”
- Prin e-mail: rectorat@usch.md
Candidatul este responsabil ca dosarul expediat prin poștă, însoțit obligatoriu de avizul de înștiințare, să ajungă la CDSI USC până la data-limită de depunere a dosarului.
Candidatul care a expediat prin e-mail versiunea electronică a dosarului este responsabil ca dosarul cu actele în original, întocmit conform cerințelor expuse, să ajungă la CDSI USC până la data-limită de depunere a dosarului
Detaliile referitoare la actele din dosarul candidatului și modul de alegere a rectorului USC pot fi consultate pe pagina oficială: www.usch.md
Datele de contact a persoanei responsabile de oferirea informaţiilor suplimentare şi de primirea documentelor:
Tel: (+373) 299 21592; (+373) 299 22481;
Fax: (+373) 299 24752;
e-mail: rectorat@usch.md
Prezentul anunț a fost publicat în ziarele republicane:
„Moldova Suverană” din 29.04.2020, versiunea print (pe suport de hârtie)
„Ziarul de Gardă” din 30.04.2020, versiunea print (pe suport de hârtie)