Erasmus +

*********
*********
Un rol important în dezvoltarea Universităţii „Bogdan Petriceicu Hasdeu” îl au relațiile de strânsă colaborare cu o serie de instituții de învățământ superior din ţară şi de peste hotare. În prezent, universitatea are încheiate acorduri de colaborare şi parteneriat cu 10 universități din Republica Moldova. In cadrul proiectului ERASMUS + au fost semnate 7 acorduri cu universitățile din Romania, 3 cu universitățile din Ucraina, 2 cu universitățile din Polonia, 3 cu universitățile din Turcia si un acord cu universitatea din Spania. Din 2007, în cadrul proiectului „Erasmus Mundus Action 2 – Strand 1 LOT7: for Belarus, Moldova and Ukraine”, USC a beneficiat de 75 de mobilități ale cadrelor didactice și studenților. Începând cu anul 2015, au fost realizate 25 de mobilități în cadrul proiectului Erasmus+. Erasmus+ este programul UE pentru educație, formare, tineret și sport în Europa. Cu un buget de 14,7 miliarde EUR, va oferi unui număr de peste 4 milioane de europeni posibilitatea de a studia, de a se forma și de a dobândi experiență în străinătate.
Actualul Program Erasmus+, care se derulează în perioada 2014-2020, nu li se adresează numai studenților. El regrupează șapte programe anterioare și oferă oportunități pentru diverse categorii de persoane și organizații. Începând din 2021 Programul va avea o configurație nouă.
Programul Erasmus+ este gestionat de Comisia Europeană (organul executiv al UE), de Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA), de Agenții Naționale din Țările de Program (statele membre ale Uniunii Europene+ Republica Macedonia de Nord, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Serbia și Turcia) și de Oficii Naționale în Țările Partenere. Republica Moldova are statut de Țară Parteneră în Erasmus+ și face parte din Regiunea Țărilor Partenerialului Estic.
Informații detaliate privind aceste oportunități, inclusiv criteriile de eligibilitate, sunt disponibile în Ghidul Programului Erasmus+.

Distribuie pe rețele sociale:

Facebook
Twitter
LinkedIn
OK
Email