Pe data de 02 și 10.𝟭𝟮.𝟮𝟬𝟮𝟯, cadrele didactice din 𝗜𝗻𝘀𝘁𝗶𝘁𝘂ț𝗶𝗮 𝗣𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰ă 𝗟𝗶𝗰𝗲𝘂𝗹 𝗧𝗲𝗼𝗿𝗲𝘁𝗶𝗰 ,,Dimitrie Cantemir” din 𝗼𝗿. Cantemir, cât si cadrele didactice de la Gimnaziul „Ion Creangă” din s. Cania au participat la formări în cadrul Programului Național „Investim în profesori”.
Au fost abordate următoarele subiecte:
,, Diversitatea și incluziunea în educație»
,, Cerințe educaționale speciale. Roluri și responsabilități în cadrul instituției educaționale «
,, Elaborarea curriculumului modificat și PEI (Plan Educațional Individualizat)»
,, Tehnologia didactică în contextul educației incluzive»
,,Consilierea educațională a copiilor și adolescenților din grupul de risc «
Mediu armonios, prielnic, loialitate, dedicație, experiențe practice!
La solicitarea cadrelor didactice din instituțiile gazdă am inclus și subiectul,, Strategii didactice de individualizare a procesului educațional » prin intermediul căruia am încercat să oferim soluții la provocările pe care acestea le întâlnesc în lucrul la clasă cu copiii cu CES.
Mulțumim mult formabililor pentru participare și activism!
Mulțumim pentru colaborare!