„Totul a început într-o joacă. Am început prin a planta acasă, cu copiii mei, ghinde pe care le-am strâns din parcul central… Am adus la grădiniță mai multe ghinde și prima roadă a noastră a fost trei mii de puieți de stejar pe care i-am plantat împreună cu copiii din grădinița Tech4Kids… Eu cred că orice antreprenor trebuie să se gândească neapărat și la mediul înconjurător, să înceapă cu cele mai simple metode, de la reciclarea gunoiului…”, povestește Daniela Dohotaru, care administrează o grădiniță privată în municipiul Chișinău și împreună cu copiii crește în pepinieră a doua generație de puieți de stejar.
Urgența de a acționa nu a fost niciodată mai clară. Împreună avem puterea de a produce o schimbare. În cadrul Săptămânilor Diplomației UE pentru Climă și Energia Verde, ne unim forțele pentru a sensibiliza și a acționa!
Despre soluția inedită aplicată de Daniela pentru un mediu mai curat și ecologic, aflați în video-ul de mai jos.