Agenda Doamnei Rekhter a fost foarte încărcată și complexă, incluzând:
Ø activități cu studenții, în cadrul cărora aceștia au aflat despre sistemul de învățământ superior american, despre viața studențească, au fost implicați în simulări de situații și aplicații practice după metodele utilizate în universitățile americane;
Ø mese rotunde cu cadrele didactice de la toate facultățile;
Ø a participat la Ședința a Senatului;
Ø a asistat la evenimentul de acordare a titlului onorific de Honoris Cauza;
Ø a avut întrevederi cu reprezentanți ai Primăriei Municipiului Cahul și Colegiului de Medicină, etc.
În cadrul vizitei a apărut și ideea organizării unei conferințe internaționale, axate pe analiza comparativă a sistemelor de învățământ superior și adaptabilitatea acestuia la o lume digitală în schimbare. Principalele subteme vor include colaborarea internațională în predare și cercetare, cele mai bune practici internaționale pentru implicarea studenților în învățământul la distanță, provocările de recrutare și reținere și înțelegerea și ajustarea practicilor DEEI (diversitate, echitate, egalitate și incluziune) în diferite țări. Urmează un an de muncă intensă.